Ce este defapt colaborarea?
În sens general, presupune un proces de coordonare și armonizare a cunoștintelor, resurselor, efortului pentru a atinge un anumit obiectiv și implică participarea a cel puțin două persoane/entități/grupuri. Colaborarea se află la baza societății și influențează direcția acesteia.
În sens restrâns (legal/comercial), presupune un acord de voință între părți pentru realizarea unor lucrări/proiecte sau pentru prestarea unor servicii. Pot exista raporturi de colaborare atât între persoane juridice cât și între persoane fizice.
dexa colabora = a participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun.
De ce este relevantă colaborarea?
Din punct de vedere juridic, colaborarea nu este un concept nou și a existat sub diferite forme până să fie oficializată în 2011 de către Noul Cod Civil prin articolul 1176. În mediul digital, colaborarea poate fi recunoscută și prin termenul freelancing.
Contractul de colaborare poate fi privit ca o alternativă la contractul de muncă și devine din ce în ce mai relevant în contextul societății „moderne”. În prezent, activitățile comerciale cât și entitățile care prestează aceste activități trec printr-un proces de reorganizare accelerată. Concomitent, genAI contribuie la descentralizarea informațiilor specializate și facilitează execuția proiectelor sau serviciilor.
Separat, contractul de colaborare presupune anumite avantaje.
| Contract Colaborare | Contract de Muncă | |
|---|---|---|
| Natură Relație | Independență | Subordonare |
| Program de lucru | Flexibil | Stabilit de angajator |
| Locatie desfășurare activitate | Flexibil | Stabilit de angajator |
| Conținutul contractului | Negociabil | Uneori negociabil |
| Posibilități dezvoltare sau avansare | în funcție de propriile diligențe + nelimitat | în funcție de propriile diligențe + în funcție de angajator |
| Responsabilitate | Mare | Mică |
Colaboratori.ro
Ce este?
Este o platformă care sprijină identificarea proiectelor sau a colaboratorilor și permite creșterea prezenței sau a vizibilității tale.
Fiecare colaborator sau proiect este reprezentat printr-o carte de vizită ce conține informații normalizate. În momentul în care identifici o carte de vizită care se pliază cu cerințele tale, poți accesa datele de contact ale persoanei respective.
Un cont activ pe colaboratori.ro nu semnalizează doar faptul că ești dispus să colaborezi ci și criteriile esențiale unei potențiale colaborări. Odata ce ti-ai creat un profil și l-ai activat, acesta poate fi accesat de către oricine a primit link-ul, indiferent că are sau nu cont pe colaboratori.ro
Practic ai un mini portofoliu, accesibil oricând și de către oricine și poți mereu să schimbi între profilul de client sau colaborator. Pentru a vizualiza o parte din raționamentul dezvoltării platformei colaboratori.ro, poți accesa sectiunea de documentație din aplicație.
Platforma este compatibilă cu CAEN rev3 și indiferent că ești persoană fizică, persoană juridică, faci parte din categoria profesiilor reglementate prin legi speciale sau alte entități recunoscute legal în Romania, îți poți crea o carte de vizită.
Deși majoritatea informațiilor de pe cartea de vizită sunt normalizate pentru a facilita identificarea acestora, există metode prin care poți să ieși în evidență. Spre exemplu poți să adaugi până la trei etichete vizible direct pe carte sau poți să primești margarete în funcție de anumite criterii.
Ce nu este?
Nu este o platformă în care să urci și să gestionezi toate informațiile tale profesionale.
Scopul este să fie punctul inițial care declanșează contractul de colaborare. Dezvoltarea funcționalităților contrare cu acest scop, nu este în plan.
colaborator potențial → proiectul pe care l-ai configurat pe colaboratori.ro → contact sau redirecționare către site-ul unde gestionezi în detaliu fiecare proiect
client potențial → profilul de colaborator pe care l-ai configurat pe colaboratori.ro → contact sau redirecționare către site-ul unde gestionezi în detaliu profilul tău
Colaboratori.ro nu este o platformă de intermediere și nici nu va percepe comisioane pentru contractele incheiate.
Integrare în ecosistemul PAXᴳᴸᴼᴮᴬᴸ
Odată ce devii colaborator, vei avea nevoie de unele instrumente care să îți ușureze gestiunea proiectelor. Specula te poate ajuta îți creezi dashboard-uri personalizate și să le accesezi de pe orice dispozitiv conectat la internet, iar Tempora te poate ajuta să îți configurezi cronologii și să urmărești în timp implementarea unui proiect.
Primii pași sunt cei mai dificili, iar tranziția către o gândire orientată spre colaborare durează. Aruncă zarurile și găsește prima oportunitate.
Mulțumesc că ai citit.
Ex animo,
PAXᴳᴸᴼᴮᴬᴸ